Postat de: Adi | 18 Septembrie 2008

Despre amânare.

Despre amânare se poate spune că este unul dintre cei mai nenorociţi aliaţi ai timpului pierdut, şi ce-i cel mai rău este că obiceiul ăsta, deşi se pare că mintea umană evoluează, e din ce în ce mai frecvent şi mai dizabilitant.

Amânarea este un proces absolut voluntar, bazat pe alegeri personale şi pe coping-ul de zi cu zi, iar psihologia ţine să menţioneze că separă amânarea lucrurilor care nu conduc spre scopurile pe care ni le-am fundamentat de amânarea lucrurilor care conduc spre aceste scopuri. Altfel, doar cea din urmă este rea şi catalizează formarea unei personalităţi care poate avea multe puncte vulnerabile, cum s-ar spune.

So, de ce amânăm lucruri deşi conştiinţa ne macină precum termitele macină casele americanilor când facem chestia asta? Un nene din America în care n-am prea mare încredere (nici faţa lui nu-mi prea place, din punctul ăsta de vedere) dă nişte motive absolut viabile. El spune că rădăcina amânarilor este frica, ceea ce mi se pare corect, iar frica asta poate fi directă şi apăsătoare, sau mai subtilă, implicând procese de negare, raţionalizare sau altele.
În principiu, frica asta este axată pe consecinţele acţiunilor pe care le avem de întreprins, deşi nu-s total de acord cu asta, pentru că, după cum bine am observat la propriul meu creier care este, frica apare tocmai când concep consecinţele acţiuni de a nu face ceea ce am de făcut, motivul principal fiind lenea. Dacă ar fi de luat în consideraţie o frică extrem de potentă, ar fi aceea de critică, după ea ar urma frica de eşec (ciudat, nu?) şi abia apoi cea de succes, schimbare sau plictiseală.

Teama de a fi criticat apare din cauza faptului că suntem construiţi ca maşinării sociale care sunt afectate într-o măsură mai mare de ceea ce crede societatea despre propriile acţiuni decât de rezultatul obiectiv al acţiunilor respective. Par example, eu, ca un om mic ce sunt, am o problemă cu a chema chelnerul să-mi aducă nota la un restaurant, şi aştept aşa câte 5-10 minute până când se uită la mine, e o frică absolut cretină, rudimentară, condamnabilă, dar există şi îşi face efectele simţite destul de des (bine, poate fi chiar şi din cauza chelnerilor asta, dar acum raţionalizez…). Altfel, frica asta de critică şi, de fapt, de judecata socială, apare şi în situaţii mult mai dure, cum ar fi oameni care renunţă la prieteni, soţi care renunţă la soţii, soţii care renunţă la amanţi etc etc etc. Concluzia mea personală în legătură cu subiectul ăsta este una pesimistă, pe care nu o să o scriu aici, deşi am speranţa că, odată cu alte aspecte ale minţii, şi ăsta se definitivează într-o formă mai bună pentru toată lumea care încearcă să-şi pună asemenea probleme.

Teama de eşec este, la fel, una directă, care vine din incapacitatea persoanei de a-şi mobiliza mintea pentru formarea unei atitudini mai pozitive, care devine canonică pentru absolut orice am vrea să facem, vreodată, în viaţa asta. Oamenilor le este mult mai comod să evite luarea acţiunii care poate duce la un eşec, ceea ce îi face să activeze, într-un final, la un randament mult sub maximul pe care-l pot avea, aşa cum văd tot mai des pe lângă mine. Contracararea acesui factor vine, dacă-mi permiteţi, numai prin luarea în consideraţie a celei de-a doua virtute creştinească teologică, şi anume, nădejdea. Nu de alta, dar sigur, fără nici un fel de excepţie, fiecare om, la un moment dat, va ajunge într-un punct al existenţei sale în care va simţi că nu mai are nimic altceva în afară de nădejde, şi atunci e bine s-o fi antrenat pe-asta, că altfel nu iese nimic, şi iar băgăm bani în buzunar nenorociţilor care au pus pe piaţă inhibitorii de GABA şi ISRS-urile. Deşi presimt că o să-mi câştig existenţa de pe urma oamenilor deprimaţi, aş prefera ca ei să nu existe.

Şi, în final, pentru că devine deja plictisitor, teama de succes, care poate părea o idioţenie, dar nu este. Dacă ne angajăm într-o acţiune pentru motivele greşite, sau pentru a avea un succes care va bucura mai mult pe altcineva decât pe noi înşine, atunci consecinţele succesului respectiv vor crea un distress atât de mare încât să declanşeze un proces de evitare al acţiunii. Acum, încă nu m-am decis dacă în cazul ăsta deznodământul e bun sau nu, deşi acel distress nu va dispărea decât în momentul în care scopul va fi raţionalizat ca fiind un scop propriu sinelui sau acţiunea va fi întru-totul anulată. Chestiunea asta se întâmplă prea des în jurul nostru şi, din câte am observat, copingul preferat este negarea motivelor iniţiale, lucru care nu mă încântă prea tare, dar… na… se poate să greşesc.

Ce e de reţinut aici este că teama este un element foarte dur care încă ne cam controlează pe noi mai mult decât o putem noi controla pe dânsa. De reţinut este faptul că nenea Freud a postulat faptul că majoritatea acţiunilor noastre sunt motivate în principal de evitarea durerii şi căutarea plăcerii, deşi pare pe cât de logic, pe atât de animalic. Deci, când vom asocia alegerile şi acţiunile noastre cu teama, criticism, eşec, plictiseală sau alte aiureli de genul ăsta, mintea noastră este natural programată spre a induce un instinct de evitare a lor.

O altă păcăleală care duce la amânarea acţiunilor este perfecţionismul, care este asemănată de un anume domn cu o formă mai subtilă de evitare prin întinderea pe o perioadă prea lungă de timp a fazei plănuirii acţiunilor. Şi asta e destul de deasă, din punctul meu de vedere, merită studiate metode de a trece peste ea, deşi sunt sigur că fiecare va găsi sau a găsit o cale de scăpare de aiurelile astea care ne fac să ne pierdem timpul aşa cum ni-l pierdem…

În fine, habar n-am ce m-a apucat cu subiectul ăsta, dar mi-era lene să scriu despre lene, deşi era mai interesant… Poate mâine… Ich bin back.


Responses

  1. mai bine scriai despre lene. nu de alta, dar mi-ai amintit ca tot aman niste chestii importante.

  2. We’ll do, timp este, dar acolo la lene mi-aş cam aminti eu de multe chestiuni pe care le am de făcut…

  3. ich bin (laden) bien de te revoir, meme si c’etait sur ton site.

    Vezi cum faci cu metodele pentru perfectionare ca am eu o idee despre cineva care se ocupa cu aiureli ;)

  4. o analiza foarte interesanta. ma face sa imi intaresc hotarirea de a nu mai amina niciodata ce am de facut – de acolo pornesc multe angoase, inclusiv cele legate de timpul pierdut.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: