Postat de: Adi | 12 Mai 2008

Coping.

Toată lumea vrea soluţii pentru situaţii dificile. Problema asta este una falsă, după cum am văzut, pentru că, de fapt, fiecare vrea devierea situaţiei spre una care nu presupune apariţia unui stres peste capacitatea lor de abordare în condiţii normale, chiar dacă acest lucru nu implică neapărat soluţionarea problemei respecitve.

Zerfor, o să scriu aici câte ceva despre mecanismele defensive şi mecanismele de coping cele mai avantajoase, respectiv dezavantajoase, ca să-şi poată alege fiecare unul dintre ele, sau, cel puţin, să-l poată identifica pe cel pe care l-au ales în mod subconştient şi să nu mă mai bată pe mine la cap. Bla, aiureli, în fine…

Practic un mecanism defensiv sau de coping reprezintă o atitudine, activă sau pasivă, pe care o luăm atunci când apare un stress. Majoritatea lucrurilor pe care le facem pot conta ca şi coping cu o problemă sau o nevoie, însă unele dintre ele nu-s aşa de sănătoase, iar altele sunt de-a dreptul imorale (genul meu preferat).

Diferenţa dintre un mecanism defensiv şi unul de coping ţine de intenţionalitate şi conştientizare. Dacă ar fi să existe o abordare simplistă a subiectului, cele defensive sunt, prin definiţie, inconştiente, iar copingurile sunt intenţionate şi conştiente.

Aşa, deci, a fost un tip acum câţiva ani, Lazarus pe nume (nu ăla de la OTV, alt Lazarus) care a spus că există vreo patru tipuri fundamentale de emoţii negative care pot declanşa mecanisme defensive, zice el, nocive. Mie, personal, îmi plac vreo două dintre ele şi mi se par mult mai interesante decât sfatul pe care mi l-a dat un psiholog odată, conform căruia dacă sparg câte o farfurie pe zi, o să mă simt mult mai bine cu mine însumi. Aiureli, îmi plac farfuriile, n-am nimic cu ele… Emoţiile respective sunt următoarele:

*Supărarea – care cică ar rezulta din ameninţarea pierderii stimei de sine şi a stimei sociale. Mecanismul defensiv şi nociv pare a fi “învinuirea celuilalt”. Mi se pare şi nomal, doar n-o să fiu eu de vină…

*Vinovăţia – rezultă din încălcarea unor norme morale autoimpuse (do not eat chocolate in the morning!) şi pare a duce la autoînvinuire, care, la rândul ei, duce la all kinds of şit. Autoînvinuire – BAD, îmi plăcea mai mult aia cu învinuirea celuilalt.

*Frica sau Anxietatea care apar în urma unui pericol aparent iminent sa a unei ameninţări (de-aia sunt americanii anxioşi). Da, asta duce, printre altele şi la obezitate (de-aia sunt americanii graşi) şi la diminuarea capacităţii intelectuale pe termen lung (de-aia l-au votat românii pe Băsescu).

*Tristeţea care rezultă, de obicei, în urma unei pierderi considerate ireversibilă sau unor sentimente de neajutorare sau inutilitate. Asta e aiurea rău duce la vânzări record la albumele lui… cum îl cheamă pe ăla care cântă melodia aia cu “goodbye my lover, goodbye my friend” ??

Bun, acum că am trecut peste faza problemelor, să trecem la soluţii. Ce face omul când îl plesneşte una din chestiunile de mai sus? Sunt două posibilităţi: evită confruntarea cu situaţia şi renunţă la tentativele de rezolvare – coping centrat pe emoţii, evitant (folositor atunci când ne confruntăm cu decesul unei persoane, cu o despărţire definitivă etc.) sau reevaluarea problemei şi atitudinea activă spre rezolvarea ei (ce bine sună, a Dr. Phill aşa, din câte am înţeles).

Dintre mecanismele cele mai folosite din categoria celor de evitare voi enumera patru care mi s-au părut mai interesante:

*Negarea – parţial conştientă. Acum, toată lumea spune că neagă, că e în negare etc. Aiureli. Adevărata negare este atunci când creieraşul nostru pur şi simplu refuză să aducă în conştient anumiţi stimuli care ne confruntă cu situaţia. Cum ar veni… un cretin care o ţinea pe nevastă-sa moartă în casă de vreo cinci ani a spus poliţiştilor că lui nu i se pare că miroase urât acolo (avea slujbă, ieşea din casă des, deci problema acomodării simţurilor e una falsă), sau un alcoolic care nu percepe conştient faptul că, totuşi, doi litri de votcă e cam multicel. Altfel, că-mi spun mie că “nu mai vreau să mă gândesc la nu ştiu ce” asta e altceva, se numeşte distanţare, şi e mult mai tare decât negarea, e un mecanism normal, benign etc.

*Resemnarea – asta e foarte ok în situaţiile corecte, psihicul acceptă ireversibilitatea problemei şi trece mai departe. E aiurea când lasă anumite cicatrici în comportamentul persoanei.

*Fatalismul – la unii merge, la alţii nu. Ce să-i faci… aşa a fost să fie.

*Agresivitatea ca o reacţie oarbă împotriva destinului. Poate fi orientată către sine sau către un element exterior, poate fi agresivitate fizică sau psihică, poate duce la tot felul de porcării precum sinucideri, automutilări, pisici torturate şi altele.

În principiu toţi avem posibilitatea de a aborda oricare dintre mecanismele astea, şi o facem destul de des, atâta doar că unii dintre noi rămân marcaţi de traumele mecanismelor respective. Esenţialul pe care trebuie să îl ştie fiecare când observă că are o asemenea atitudine este că poate avea urmări negative în luarea deciziilor viitoare. Altfel, toţi suntem oameni, toţi greşim, toţi avem răbufniri – important e să nu lasăm problemele să se extindă decât în planul lor iniţial.

Aşa, acum am ajuns la mecanismele astea de coping, conştiente, active, pe care le putem folosi pentru a ne salva pisicile de la tortură (nu, nu am pisică, am un peşte, în schimb) şi farfuriile de la un deces tragic. Pentru a le exemplifica voi folosi cazul unui pacient ipotetic pe nume Georgică, pe care îl voi prezenta pe scurt mai jos:

Georgică este un contabil de 34 de ani, căsătorit cu Paulina de cinci ani. Are doi copii – Săndel şi Cecilia şi o pisică – Cronţ. Nu are o patologie psihică remarcabilă, dar are o aluniţă pe fesa stângă despre care crede că a fost implantată de Reptilienii de pe planeta Zgurbur pentru a-l urmări în viaţa sa absolut palpitantă de contabil amărât. În ziua de Joi a unei săptămâni dintr-un an, Cronţ a suferit un deces tragic în urma ingestiei absolut cretinoide de grâu otrăvit pus într-un colţ al pivniţei pentru a omorî şobolanii pe care însuşi Cronţ trebuia să-i devoreze, ca un animal feroce ce este… ăă… era. Tot universul lui Georgică s-a năruit, şi chiar problemele din trecut cu aluniţele extraterestre au început să revină la suprafaţă.

Deci, într-o asemenea situaţie, iată mecanismele de coping ce pot fi folosite, tot conform lui Lazarus, tot acelaşi Lazarus:

1. Confruntarea. Cât se poate de activă, duce fie la rezolvarea imediată a situaţiei cu descărcarea totală de distres emoţional, fie la nerezolvarea ei, dar la fel, cu descărcarea de distress prin eliberarea conştiinţei de sentimentul de vinovăţie şi neajutorare. Georgică ia pisica, o îngroapă în grădină, cumpără alta, se duce pe planeta Zgurbur şi îi trage la răspundere pe Reptilieni pentru aluniţă. Se simte mult mai bine, apoi, pentru reuşitele sale.

2. Distanţarea. Mecanism diferit de evitare, care presupune conştientizarea problemei şi abordarea unei atitudini absolut pasive faţă de ea, cu reluarea ciclului relaţiilor sociale şi al activităţilor. Georgică îngroapă, totuşi pisica, nu mai cumpără alta şi încearcă să nu se mai gândească la aluniţa de pe picior, până la urmă nu îl mănâncă, nu o simte şi nici nu prea se vede… Se simte bine cu deciziile luate, nevasta nu se mai uită strâmb la el etc.

3. Căutarea suportului social. Personajul merge la nevastă şi o roagă să îl ajute. Nevasta se ocupă de pisică, îi spune că avea şi tatăl lui o aluniţă de genul ăla şi că, probabil, e un semn de familie etc. Georgică îşi bate nevasta pentru că ştia de semnul de pe … tatălui său, şi se simte mult mai bine.

4. Asumarea responsabilităţii. Georgică îşi dă seama că e vina sa că a pus grâu otrăvit în pivniţă şi este împăcat cu ideea asta. De asemenea, realizează că ar fi aproape imposibil ca Reptilienii să nu fie interesaţi de un om cu o viaţă atât de palpitantă de contabil precum a sa, deci e nu-i poate învinovăţi pe ei. Mulţumit de sine, îşi duce mai departe viaţa.

5. Evadare, Evitare. Se mută din casă. Se mută de pe planetă. Se simte mai bine.

6. Rezolvarea planificată a problemei – HABAR N-AM cum ar veni asta în cazul lui Georgică.

7. Reevaluarea pozitivă. Pisica aia oricum era cam urâtă şi cam grasă, nici măcar nu mânca şobolanii, şi era probabil şi proastă după modul în care a murit, deci – mai bine aşa. Pe de altă parte… CÂT DE COOL E să ai un implant extraterestru în fund!!!

8. Apelul la substanţe. Georgică se apucă de băut. Începe cu băutură spirtoasă cu aromă de brandy cumpărată cu 8 lei bidonul de 2 kile de la sellgros, trece, apoi la spirt medicinal MONA de 70 de grade, strecurat prin pâine de secară, pentru aromă… face ciroză hepatică şi se mută în Angola.

9. Apelul la Religie. Georgică se roagă pentru o pisică nouă şi pentru pace între oameni şi extratereştrii.

10. Activităţi ce aduc sentimente contrarii stării în care ne aflăm. Omul nostru devine vedetă rock, îşi cumpără un câine de 50kg şi îşi ia o amantă asiatică.

Aşa deci, cam astea sunt cele care sunt considerate a fi deseori folosite. Sunt multe altele, dar n-o să le iau pe fiecare pentru că ar dura prea mult, şi pentru că mi-e lene.

După părerea mea, majoritatea oamenilor nici măcar nu au o problemă, dar se simt mult mai bine atunci când cred că sunt într-o situaţie dificilă şi, deci, şi le crează. Spun asta pentru că şi eu sunt la fel, mă plâng foarte des, dar nu aştept sfaturi sau soluţii din partea altora, pur si simplu îmi place să mă plâng… mai ales de când e Băsescu la Cotroceni.

În concluzie… nu puneţi grâu otrăvit prin pivniţe şi nu vă priviţi fundul în oglindă, I guess….


Responses

  1. Frumos pus ! :)) Mai ales fundamentalele emoţii negative. Nu mi-am pus niciodata problema in felul asta; amenintarea pierderii de stima deci…:-? as face bine sa am grija ce vorbesc de acum incolo !

    Bravo de exmplu ! cred ca intr-un sfarsit o sa reusesc sa tin minte nebuniile alea savante :)

  2. Glad to have helped. Lucruile sunt un pic mai complcate decât ce-i acolo, însă cred că e de ajuns pentru oricine vrea să înţeleagă un pic de ce face ceea ce face.

  3. Distractiv. Mecanismul tău coping e clar hazul de necaz. Te invidiez. În special pentru ceea ce tu ştii deja: că n-ai probleme. Crede-mă, însă: unii au.

  4. Heh, mi-ar plăcea tare mult să ai dreptate, însă…

  5. Bravo! Daca ai fi profu meu as veni pana la 50 de ani la facultate….

  6. hello! daca te intrebai dc nu m-ai mai vazut pe mess, raspunsul e simplu..mi-au anulat contu:(..prin urmare, daca doresti a mai conversa, fii bland si da-mi tu add vero20st@yahoo.com . te-as scuti de acest efort cu draga inima, dar nu mai am id-ul tau:))) btw, fain articolul!

    vero, atlantykron

  7. Te-as ruga sa ma ajuti cu un exemplu de mecanisme de coping ptr ca am de facut o prezentare la facultate.ms tare mult!

    • Nu înţeleg exact ce îmi ceri, ai acolo multe exemple de mecanisme de coping, insă ţi-aş recomanda mai repede o carte de specialitate. Încearcă Tratat de Psihiatrie Psihodinamică de G. Gabbard, Manual de Psihologie Medicală de O. Popa-Velea sau o enciclopedie de psihologie. Wikipedia te ajută dar nu prea mult, informaţiile fiind destul de sumare şi uneori greşite.
      Spor!

  8. bravo domnule…maine am examen la pedagogica si aveam nevoie de 10 exemple si ca prin minune am dat de blogul tau.super.ms si spor!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: