A chema salvarea.

     Este extraordinar de enervant faptul că toată lumea media e atât de indignată de calitatea serviciului de ambulanţă, mai ales când unii oameni mai limitaţi fac comparaţie între serviciul public şi cele private. Se dă vina pe stat, pe medici, pe Videanu, pe lipsa banilor, pe proasta educaţie a populaţiei etc, dar nimeni nu vine să facă cel mai simplu lucru posibil pentru a îmbunătăţii puţin situaţia, cum ar fi să explice “pe româneşte” cum să facă omul ca să scape de anumite situaţii penibile şi să ştie ce-l aşteaptă.

    În primul rând, am observat de nenumărate ori că oamenii din România nu ştiu când şi cum să cheme ambulanţa, pentru că nu se face o diferenţă clară între serviciul de urgenţe medicale şi serviciul de consultaţii la domiciliu. De aceea se primesc nenumărate apeluri care constau în “neurgenţe” care, pe de o parte, utilizează aiurea resursele sistemului, şi pe de altă parte epuizează fizic şi psihologic personalul. SAMB are aproximativ 1000 de apeluri pe zi la care trimite echipaj (adică nu am numărat şi farsele evidente), şi foarte puţine dintre acestea sunt urgenţe adevărate.

* dacă stai la mai puţin de 5 minute de un spital şi te poţi deplasa, a chema salvarea în alte cazuri decât cele de urgenţă majoră este o alegere foarte proastă.
* faptul că ai dureri puternice nu înseamnă întotdeauna, cel puţin pentru serviciul de ambulanţă din românia că eşti “urgenţă”, există dureri care nu pun viaţa în pericol, deşi spui că te doare “de mori” (colici renale, anexite, colici abdominale etc)
* dacă eşti un bărbat de 39 de ani şi ai febră 39 de 3 zile, mergi la spital, nu chema salvarea.
* dacă de 2 săptămâni te doare în piept şi deodată ţi-ai dat seama că s-ar putea să ai ceva la inimă, ce mai contează 30 min. pe care le faci până la primul spital ?
* dacă ai călcat strâmb ieri şi azi ţi s-a umflat glezna, nu mori, cheamă un taxi, nu salvarea.
* dacă “ţi se pare că nu prea te simţi cum te simţeai tu înainte”, nu chema salvarea, îţi garantez că nu are cum să te ajute.

     În plus, fiecare trebuie să fie conştient de faptul că indiferent dacă sună la 112 sau la 961, persoana cu care va discuta este o simplă operatoare, şi nu un medic. De aici derivă câteva lucruri importante, demne de a fi reţinute şi puse în practică:

• Nu ţipa la operatoare, nu o provoca, pentru că 90% dintre apelurile la STS (112) şi la 961 sunt farse româneşti (“mă doare-n ****”, “alo, Mariana?” etc) şi s-ar putea să ţi se închidă.

• Trebuie să-i descrii cât mai bine simptomele tale, să nu adaugi şi să nu omiţi nimic, pentru că ea doar le bifează pe un display, iar calculatorul este acela care stabileşte un diagnostic posibil care va fi trecut la motivul solicitării, de asemenea trebuie să fii calm când vorbeşti şi să îţi dai seama că, dacă pentru tine situaţia este specială, pentru acea operatoare este ceva absolut comun. De asemenea, nu trebuie să te agiţi pentru eventualele comentarii pe care le va face – nu îţi trebuie o facultate ca să fii operator, iar în România nu-ţi trebuie nici cine-ştie-ce îndeletniciri într-ale comunicării.

• Trebuie să specifici foarte bine adresa şi dacă intrarea se face prin locuri mai speciale (ganguri, prin spatele blocului etc). Nu specifica repere pentru stradă pentru că ele sunt memorate deja în baza de date şi apar automat, cele pentru intrarea în bloc nu. Trebuie să ştii dacă pe blocul tău este scris NUMĂRUL DE BLOC ŞI DE SCARĂ, pentru că foarte multe nu au aşa ceva şi deseori echipele de pe ambulanţă caută pentru 10-15 minute un anumit bloc.

            Nu mi-aş permite să propun bucureştenilor să aştepte salvarea în faţa blocului pentru că ştiu că nu prea ar avea efect, in alte zone ale României, cum ar fi Ardealul, acest lucru se întâmplă aproape întotdeauna.

• Ai dreptul să întrebi cât durează până la venirea salvării, răspunsul pe care-l vei primi este, de obicei unul dintre “urgentăm”, ”o să ajungă”, ”se întârzie”, ”sunt multe cazuri, chiar nu ştiu ce să vă spun”, în principiu noapte se ajunge la caz în maxim 2 ore pentru neurgenţe şi în 10-25 de minute pentru urgenţe. Operatoarea nu îţi poate spune exact, medicul coordonator predă cazurile. Ziua e mai complicat, însă timpul de ajungere la urgenţe nu creşte foarte mult. Ce trebuie reţinut este că salvarea vine în funcţie de diagosticul scris la motivul solicitării (vezi mai sus), şi nu se face selectare după vârsta pacientului, în afara cazului afecţiunilor la copii, unde orice afecţiune este considerată urgenţă. În concluzie, dacă eşti un bărbat de 30 de ani cu febră şi ai sunat azi la ora 17, să nu te miri dacă te trezeşte vreo sirenă din somn pe la 4 dimineaţa.

• Niciodată să nu întrebi operatoarea “ce să fac?”, există posibilitatea de a fi transferat unui medic, fie serviciului de sfat medical, fie chiar medicului coordonator în situaţii foarte speciale. Trebuie să fii conştient de acest drept al tău, dar să nu abuzezi de el, pentru că există anumite rigori în privinţa acestui lucru. Asta înseamnă că, dacă ţi s-a vorbit urât (cum se întâmplă deseori, din nefericire), dacă nu ai puterea să te gândeşti că omul ăla are anumite probleme pe care şi le aduce la serviciu, poţi să ceri, foarte frumos, legătura cu altcineva. Dacă vei ţipa sau vei răspunde la fel au dreptul să închidă, dacă ceri respectuos au obligativitatea să-ţi facă legătura.

• Nu suna iarăşi după o oră să întrebi când vine, cum vine, decât dacă starea celui pentru care ai sunat se agravează sau dacă apar schimbări. Revenirile se pontează, dar nu contează chiar atât de mult în cazul în care este vorba de o afecţiune care nu reprezintă o urgenţă medicală.

• Dacă ai sunat la salvare pentru un om care se simte rău pe stradă, rămâi lângă el până ajunge salvarea (cazurile în loc public sunt urgenţe de cel mai mare grad, va ajunge destul de repede) şi specifică acest lucru operatoarei.

• Nu acosta medicul care ajunge la tine acasă pentru întârziere, nu este vina sa. El a primit cazul tău exact înainte să plece către adresă, iar salvările chiar se grăbesc, indiferent de percepţia generală.

• Dacă ai sunat deja la un serviciu privat, nu mai suna şi la 112 doar pentru că ai dreptul ăsta, este un obicei prost care dă dovadă doar de rea intenţie. În plus, serviciul privat te pune să plăteşti indiferent dacă a ajuns după cel public, aşa cum ţi se explică şi la telefon.

• Nu te lua după tot ce vezi la televizor în legătură cu acest subiect, majoritatea sunt aberaţii, în special reportajele făcute de vreun neica-nimeni care s-a trezit că nu-i convine nu-ştiu-ce şi vrea să instige populaţia la mai mulţi nervi. Ca o părere personală, singurii care chiar spun ceva obiectiv şi coerent despre acest serviciu sunt Doctorii Ov. Cismaru (managerul actual al SAMB) şi R. Arafat (Ministru Secretar de Stat).

    Nu fac nici un fel de lobby pentru nimic şi nu îmi convine nici mie ce se întâmplă în acest sistem românesc, mai ales că plănuiesc să activez în el pentru o perioadă bună a vieţii mele, dar expunerea unei probleme fără a propune măcar minimul de soluţii posibile pentru ameliorarea sa este un obicei prost al românilor.

    Vă urez să nu aveţi niciodată nevoie de aceste sfaturi !

    Recomand acest articol, aşa… ca idee.