Postat de: Adi | 21 februarie 2013

La vie est dubioasă.

-Bonjour, c’est Dr. Lalà de Pneumo.

-Bonjour, c’est Dr. Courcaine de Réa.

-J’ai un patient pour vous, il s’agit d’un homme avec insuffisance respiratoire aigüe qui a surajouté un delirium après avoir été « accidentellement » sevré.   

-Aheim, je compris, est-il décompensé a l’instant qu’est ce qu’il lui arrive ?

-Oui, il est hypercapnique et de plus en plus agité, il ne va pas passer la nuit comme ça ici, on doit, probablement, faire une induction et intuber, et moi, je n’ai pas les ressources pour ça ici.

-Oui, peut-être, on va voir. J’ai un seul lit libre et j’attends un patient de cardiologie, mais je vais annuler l’admission parce que le vôtre est plus urgent selon moi.

-C’est gentil, je vous remercie.

-Oui, ce n’est pas un problème, je vous prie de coup de faire une gazométrie avec ionogramme compris et d’appeler pour un transport médicalisé.

-Oui, tout à fait, on va appeler le 15.

-Ba oui, ça ira, une petite question, vous avez un accent, vous êtes d’où ?

-Ah oui, mon accent, moi je suis de Roumanie.

-Ah, salut, Dr. Curcan, încântat.

 

 

 

Postat de: Adi | 28 august 2009

Despre Visuri şi Vise.

Eşti dezbrăcat în centrul oraşului, nu e nimeni pe-acolo cu excepţia vreunui cunoscut cu faţă de necunoscut, încerci să fugi de un monstru cu trei capete dar nu poţi alerga şi nu înţelegi de ce, sari peste un obstacol şi te trezeşi zburând, eşti bucuros de faptul că ai rezolvat problema cu alergatul, deşi nenorocitul de monstru e tot în spatele tău pentru că, se pare, poate alerga mai repede decât poţi tu zbura, şi toate se termină când sună vreun neinspirat la telefon ca să te întrebe la ce oră e examenul sau “ce faci”.

Mânca-l-ar tata de subconştient cât de inconştient poate el să fie când n-are chef să fie conştient, încerc (sper să şi reuşesc) să pun pe “papirusul modern” interpretarea clasică pentru câteva dintre cele mai comune visuri şi simboluri care apar în vis, ca să vă scutesc de o lectură groaznică de câteva sute de pagini scrise de domnul cu barbişon.

Visele sunt considerate a fi “calea regală” către înţelegerea inconştientului, şi e format dintr-un conţinut manifest, sau de suprafaţă (adicătelea monstrul şi imposibilitatea de a alerga) şi unul latent, sau ascuns. Simbolurile unui vis, în cadrul psihoterapiei, trebuiesc comentate chiar de către pacient, el e cel mai bun intepretator al propriilor vise, iar terapeutul care este nu face decât să exprime într-un mod mai ferm cele spuse de pacient. Astfel, s-au descris anumite corelaţii între unele elemente sau simboluri şi anumite semnificaţii care sunt folosite acum aproape dogmatic, într-o tentativă a psihologiei moderne de a refula empirismul lor (că doar şi pisilogii sunt tot oameni…).

Conform unora, cele mai dese vise sunt : Visul Nud, Visul de Fugă, Visul de Zbor, Visul cu Dinţi, Visul Căderii în Gol şi Visul cu Ape Tulburi. Există multe variaţiuni pe o temă dată pentru aceste vise, dar fiind un om căruia îi plac mult enumeraţiile şi schemele, o să le iau pe astea unul câte unul şi o să le detaliez aşa cum pot.  Menţionez că există tratate complicate care fac chestiunea asta la modul cel mai profesional posibil, şi că, totuşi, psihoterapia este o formă personalizată de terapie, iar explicaţiile nu sunt nici pe departe unice sau regularizate.

Visul Nud.
Simbolistic, hainele sunt metode de a ascunde, de a ţine departe de realitatea cunoscută anumite chestiuni. Lipsa hainelor este sinonimă cu starea de vulnerabilitate totală, astfel, cei care se găsesc în vise fără haine, temători sau ruşinaţi, au tendinţa (în viaţa reală) de a ascunde aspecte ale personalităţii lor, dar în acelaşi timp manifestă anxietate sau teamă în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea revelarea respectivelor aspecte. Caracteristicile ascunse pot fi total benigne (gânduri mai “necurate”, atitudini refulate, nesiguranţe uşoare etc.) sau pot fi lucruri la care omul ar trebui să stea să cugete niţel (minciuni compulsive, tendinţe de hipersexualizare, nesiguranţe invalidante din punct de vedere social etc.). Situaţia specială e vis nud în care nimeni nu se uită la noi, nimeni nu remarcă starea noastră “specială” reprezintă o teamă despre care tu însuţi ştii că e nefondată dar pe care ne place să o aducem în prim plan conştient. Sentimentul de mândrie în legătură cu nuditatea este modul conştiinţei noastre (sună definitiv, dar explicaţa e extrem de relativă) de a ne spune că modul în care încercăm să ne facem remarcati nu ne prea face bine, şi că, la un moment dat, s-ar putea să ne dea de înţeles că suntem doar dezbrăcati… şi atât – poate că după un vis de genul ăsta, câteva momente de cugetare asupra sinelui ar fi bune :))

Visul căderii în gol.
Visul ăsta e destul de comun, căderea reprezintă pierderea controlului fundamental asupra unei situaţii, visul este de obicei rezultatul anxietăţii, al nesiguranţelor majore şi unor frământări intense în legătură cu un subiect. Trezirea înainte de căderea totală, adică înainte de atingerea pământului, reprezintă teama de rezultatul final al situaţiei măcinate de subconştient, iar finalizarea căderii în vis (nu vom muri, vom cădea, ne vom ridica şi vom observa cu uimire că nu ne-am rupt niciun os) este semn că există o urmă de încredere în sine în legătură cu the issue at hand. La fel, oleacă de cugetare după un asemenea vis nu strică, n-are cum să strice niciodată.

Visul cu Dinţi
Aici trebuie să transformăm omul în maimuţă şi să observăm că dinţii erau folosiţi în scop de susţinere a vieţii, cu dinţii mesteci, te aperi şi zâmbeşti maimuţoaicelor ca să le arăţi că you’re THE monkey. Dinţii sunt simbol al puterii, pierderea lor relevă nesiguranţe grave în ceea ce priveşte unele probleme ce ţin de aspectul fizic, de percepţia pe care au au alţii în legătură cu noi. Evident că Freud spune că acest vis reprezintă de fapt teama de impotenţă, preambulul sentimentului conştient al castrării bla bla bla, moş nebun, bine că s-a dus…
P.S.1 :Explicaţia din-popor a acestui vis poate să facă mai mult rău decât bine.

Visul cu Fugă
Există undeva o problemă care cauzează anxietate şi pe care noi n-o confruntăm aşa cum trebuie. Numărul de capete al monstruleţului este destul de important pentru că poate oferii indicii asupra probleme care ne apasă, de asemenea dacă entitatea care ne urmăreşte în vis e doar o umbră, atunci cea mai oferită explicaţie este că teama este reprezentată întocmai de o caracteristică personală de-a noastră pe care refuzăm să o confruntăm.
Visul ăsta e dat naibii pentru că este extrem de recurent, îl poţi avea nopţi la rând, iar o soluţie oferită în cadrul terapiei este aceea de a te opri, în vis, şi de a confrunta entitatea care te urmăreşte, lucru care s-a dovedit a fi destul de eficient în managementul stressului. Eu n-am putut până acum, poate puteţi voi… Bloody three-headed-monsters..

Visul cu Zbor
Semn de conştientizare a propriilor puteri, de a fi dobândit o perspectivă îmbunătăţită asupra situaţiilor de viaţă, perspectivă ce este considerată a fi premergătoare rezolvării situaţiilor respective. Visele cu zbor sunt, de obicei, recompensa inconştientului pentru modul în care am abordat o situaţie de viaţă. În plus, acest vis este de obicei lucid, adicătelea ştim că visăm, şi ne bucurăm de noua lume care ni se arată, fără a avea teama de cădere. Printre particularităţile zborului, dacă avem probleme în a ne păstra înălţimea cică ar fi semn de uşoară nesiguranţă în ceea ce priveşte alegerea făcută, obstacolele care ne apar în faţă sunt imaginea unor persoane care încă pot interveni negativ în cadrul situaţiei, iar teama de a prinde înălţime ar fi modul inconştientului de a -ţi spune că ai prea puţină încredere în tine.

Cam astea au fost, pe scurt, foarte simplist, şi foarte relativ, interpretările tipice care se dau acestor vise, sau visuri. Întotdeauna e bine să cugetăm asupra lor, eventual să le scriem pe un caiet (şit, ştiu că n-o să faceţi asta, dar mă port şi eu ca un profesionist acum, mă gândesc chiar să-mi las barbişon…), eu ştiu, să avem măcar 5-10 minute de reflectare asupra lor, dimineaţa, la cafea. Oricum, din punctul ăsta de vedere este absolut canonic ca atunci când avem coşmaruri care ne trezesc, să aprindem o veioză şi să gândim profund la semnificaţiile posibile ale coşmarului respectiv, să revărsăm în conştient ceea ce încearcă inconştientul să ne spună, pentru că altfel nu vom scăpa de visul respectiv.

Mai există şi alte forme de coping cu visurile, cum ar fi rugăciunea, medicamentele, schimbarea cadrului de somn etc. dar nu cred că îşi au locul în postul ăsta, şi în plus m-am plictisit groaznic, mai rău decât m-am plictisit citind cartea…
P.S.2: Don’t beat yourself up, dreams are dreams.

Concluzie: visele meeeele, se împlineeeeesc, când bat din palme sau când clipeeeees \:D/ (shitty song!)

Postat de: Adi | 27 august 2009

Despre Perversiune.

Bla, fără introducere de data asta, şi fără scuze  pentru anul ce-a trecut. Mulţumesc doar pentru mailuri celor care mi le-au trimis.

Vorbim astăzi despre perversiune pentru că azi noapte, pe la ora 4, mă găseam într-un taxi care trebuia, el care este, să mă aducă până acasă după o gardă destul de grea. Eram obosit, ca orice om, şi m-aş fi bucurat să aud în respectivul taxi, dacă nu linişte, măcar o urmă de Patricia Kaas sau un Joe Dasin.

Ei bine, nu, domnul şofer m-a delectat cu o melodie în care Paraziţii îşi băgau şi îşi scoteau diferite organe din alte organe şi mai diferite decât primele, şi cum mintea omului fără minte o ia razna foarte uşor, stai nene şi reprezintă mental ce zice ăla acolo… Nu-s nici eu cea mai etică persoană de pe lume, dar totuşi, cum am ajuns în stadiul în care imaginaţia să ajungă la un asemenea nivel ??

Păi cum? Hai să vedem… N-o să încep de la maimuţe şi nici de la Imperiul Otoman pentru că acolo lucrurile erau foarte clare, vorba unui personaj foarte drag mie, femeia trebuia să fie disponibilă tuturor, “ca orice alt bun de larg consum”, ci o să încep de la domnul Freud, care defineşte activitatea sexuală ca fiind perversă în funcţie de nişte criterii*:

  • se focalizează pe regiuni non-genitale ale corpului
  • înlocuieşte, mai degrabă, decât coexistă cu practica actului sexual genital cu un partener de sex opus
  • tinde să fie practica sexuală exclusivă a individului

Nu prea i-a mers cu aceste criterii pentru că putea găsi urme de perversiune în toţi pacienţii, şi ar fi fost radical să le considere pe toate psihopatologice. Acum, dacă ar fi să ne ghidăm după regulile astea am fi de-a dreptul “în pom”, din motive pe care n-am chef să le comentez. Oricum, ceea ce este clar demonstrat de către omuleţul cu barbă albă este că, într-adevăr, există un nucleu de perversitate în noi toţi, refulat sau nu, activ sau adormit, el este acolo. Problema apare când aceste “fantasme” sau reprezentări psihologice devin compulsii, adică nişte obiceiuri de la care nu ne putem abţine, altfel, domnul McDugall inglobează această “natura inovatoare a practicii sexuale şi implicarea intensă a individului în urmărirea ei” în termenul de neosexualitate.
Părere personală: BULL-ŞIT! BUUULLL-ŞIIIIT! Adică cei care adopta comportamente sexuale agresive, autolitice, malignizante pentru partener, şi care de obicei sunt şi persoane destul de persuasive, sunt doar într-o fază evolutivă, dom-le, sunt neosexuali… Eu aici spun NU, şi Freud spune la fel, şi Jung spune la fel, şi Yalom spune la fel, iar dacă 3 direcţii ale psihoterapiei s-au confruntat, respectiv încă se confruntă cu traumele pacienţilor “neosexuali”, înseamnă că direcţia asta a acceptării perpetue a comprtamentelor doar pentru că ele sunt răspândite pe scară largă nu e atât de corectă din punct de vedere psihologic.

Un alt domn spune că perversitatea este “forma erotică a urii”, adică opusul formei erotice a iubirii. Uite de-asta îmi place mie tendinţa asta filozofică a psihologiei, aici omul ăsta chiar spune ceva, adicătelea, după cum ne explică, un individ este pervers atunci când actul erotic este folosit pentru a evita o relaţie emoţională pe termen lung cu o altă persoană, altfel, comportamentul sexual nu este pervers dacă este în scopul şi în serviciul stabilirii unei relaţii de durată. Îmi place cum pune Stoller problema, deşi şi în această explicaţie există lacune, anume acelea ale afilierii extremelor şi faptul că nu ia în consideraţie evoluţia inconştientului colectiv.

Trecând peste aceste comitete şi comiţii, să vă povestesc niţel despre viziunile clasice şi moderne ale unor comportamente considerate în mod universal a fi patologice, dacă nu e interesant, e cel puţin amuzant, sunt relatate pe larg în cărţi de psihodinamică, în cărţi de psihoterapie comportamentală şi în cele de sexologie, culeg aici doar scurte pastile de informaţie despre fiecare:

  • Sadismul şi Masochismul – sunt unice prin faptul că apar cu regularitate la ambele sexe în proporţii apropiate.
    *Sadismul are în majoritatea cazurilor sursa în experienţe ale copilăriei în care individul a fost victima unui abuz fizic sau sexual, el nu încearcă decât inversarea rolurilor într-o tentativă patologică de a restabili un pseudoechilibru – de a câştiga o formă de control asupra experienţelor traumatizante din trecut.
    *S-a descoperit că majoritatea celor care practică body-piercingul sunt traumatizaţi de tratamente intraspitaliceşti din timpul copilăriei în care trebuiau să suporte un număr mare de injecţii dureroase.
    *Masochiştii sunt ferm convinşi că trebuie şi merită să fie pedepsiţi pentru dorinţele lor sadice.
  • Exhibiţionismul şi Voierismul- vezi meciurile de fotbal din Anglia.
    *După Freud, exhibiţionistul, prin acţiunile sale, se asigură pe sine că nu este castrat (adicătelea inapt din punct de vedere psiho-sexual)
    *Indivizii prezintă insecurităţi profunde în legătură cu sexualitatea lor şi, de obicei, îşi răzbuna trauma care a reprezentat sursa acelor insecurităţi prin încercarea de a şoca, în ideea de a-şi recăpăta identitatea masculină
  • Fetişismul – folosirea perpetuă de obiecte inanimate pentru a dobândi excitaţia sexuală, respectiv lipsa excitaţiei sexuale în lipsa obiectelor respective. Sunt mult prea multe de spus aici şi nu o să mă opresc deloc asupra subiectului pentru că devine plictisitor, click aici pentru informaţii în plus şi gata.
  • Pedofilia – cea mai importantă atât din punct de vedere social cât şi din cel al capacităţii unui terapeut de a empatiza cu pacientul (şi ştiţi cum e… “fără empatie, lipsă terapie..”)
    *pedofilii sunt indivizi slabi din punct de vedere psihologic, de obicei impotenţi, suferinzi de multiple tulburări de personalitate, care folosesc copii ca obiecte sexuale deoarece ei ar opune mai puţină rezistenţă decât eventuali pacienţi adulţi şi ar produce mai puţină anxietate, evitându-se astfel sentimentul de “castrare”.
    *există multe legături între o tulburare de tip narcisistic şi tendinţa spre pedofilie, dar n-are sens aici, pentru că deja vorbim despre psihopatii. (Fucking psychos!)
  • Travestismul – n-am femei, nu-i problemă, mă fac eu femeie…
    *ce-i fun aici e că travestiţii, de obicei, îşi imaginează propria mamă ca fiind purtătoare de penis.

Aşa, revenind la taximetristul meu şi la melodia aia… le avea pe toate, domne, pe-toa-te… iar ăla dădea din cap pe ele. Cum să nu avem comportamente sexuale deviante când muzica asta e peste tot, când pornografia e în floare, când, când, când, când tot ce însemna înainte, sau tot ce înseamnă “joacă” devine “joacă periculoasă”, când sexul şi banii au devenit relativ sinonime, când valorile promovate de societate ne transformă, ierta-ţi-mă, în nişte organe sexuale şi atât… Şi vă miraţi de ce creşte rata infecţiilor cu transmitere sexuală în condiţiile evoluţiei intense a tratamentelor, de ce creşte rata violurilor, de ce creşte rata sinuciderilor etc.

WE ARE FUCKED UP!

În concluzie, Joe Dasin e cel mai tare!

Postat de: Adi | 21 septembrie 2008

Statistici sinucigaşe.

În condiţiile în care unele studii ale OMS-ului consideră că în jur de 10.4% dintre oameni suferă de depresie (exclusiv cei care suferă de o afecţiune ce are o componentă depresivă cum ar fi tulburarea de panică sau alcoolismul), şi doar aproximativ 36%  suntem (sper că-i corect folosită persoana întâi aici) consideraţi a fi sănătoşi din punct de vedere psihic,  iată cum se prezintă anumite statistici legate de sinucidere, alese aleator dintr-o cantitate destul de mare de informaţie cu privire la subiectul ăsta care, pe mine personal, mă cam amărăşte.  Numerele erau valabile în perioada 2000-2004, un studiu mai nou se lasă destul de aşteptat. (asta în afara celor care au alte maladii care prezintă o componentă depresivă, cum ar fi tulburarea de panică sau alcoolismul)

786 000 de oameni se sinucid anual, mai mult de jumătate în China, deşi populaţia nu depăşeşte un sfert din populaţia planetei, în aceeaşi ideea, tot China este singura ţară în care numărul femeilor care se sinucid îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor.

40 de secunde este intervalul mediu statistic la care un om se sinucide în lume.

35/100 000 bărbaţi şi 19/100 000 femei este raportul maxim de suicid în Europa, înregistrat în Danemarca. Depăşeşte cu mult numărul victimelor din accidentele auto (care, între noi fie vorba, pot masca multe alte tentative de sinucidere reuşite sau eşuate).

1 din 4 morţi în rândul femeilor chineze între 15 şi 44 de ani este consecinţa unei sinucideri.

Pe plan mondial, sinuciderea este cauza principală de moarte în rândul populaţiei cu vârste între 15 şi 20 de ani.

Personalul medical şi fermierii din Marea Britanie înregistrează cele mai mari rate în legătură cu acest subiect. Se pare că printre cauzele importante se numără stresul post-traumatic respectiv stressul cauzat de birocraţie.

Rata sinucideri este dublă în rândul şomerilor decât în restul populaţiei.

Ciudat, rău… Noroc cu vinul ăsta că altfel…

Articole mai vechi »

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.